Teatrul Ararat

Ne pare rau, nu am gasit produse care sa se potriveasca cu cautarea ta

  • - Verifica de doua ori scrierea
  • - Incearca sa cauti cuvinte simple
  • - Incearca o cautare mai putin specifica
  • - Va puteti restrange rezultatele cautarii ulterior

Pentru mai multe informatii te rog sa ne contactezi la numarul de telefon 0757605570

Înfiinţat în anul 2008 de actorul şi regizorul Claudiu Pintican, care dorea un mediu flexibil unde să se poată exprima artistic, Teatrul Ararat este primul teatru independent apărut în Baia Mare. Încă de la concepere, Ararat s-a vrut a fi un „teatru la comandă”, care să poată prezenta spectacole nu doar pe scenele instituţiilor de profil, ci, mai ales, în spaţii neconvenţionale, fie acestea cluburi, baruri, restaurante, săli de conferinţe, săli de expoziţii, sau chiar în aer liber, la invitaţia unor agenţi economici sau instituţii.

De asemenea, el a fost gândit ca un „teatru de geamantan”: spectacolele folosesc un decor minim, uşor de transportat dintr-o parte în alta a judeţului şi chiar a ţării. Deoarece Teatrul Ararat nu a jucat doar în Baia Mare şi alte câteva oraşe din judeţul Maramureş, ci şi la Cluj, Bucureşti, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş, Arad. Dacă la Bucureşti a fost invitat într-un spaţiu renumit pentru marile nume ale scenei româneşti pe care le-a găzduit – Green Hours, la Arad a fost invitat de două ori, în 2008 şi 2009, la Festivalul de Teatru de Cameră şi Underground, de fiecare dată reacţia publicului şi a organizatorilor fiind mai mult decât pozitivă. De o bună primire a avut parte Teatrul Ararat şi la Festivalul de Teatru de Stradă şi Pub, organizat în 2008 în cadrul Toamnei Orădene. Demnă de menţionat este şi ieşirea Teatrului Ararat în afara graniţelor ţării, petrecută de două ori, în 2008 şi 2009, cu spectacolele Gunoierul şi Bigudiuri, în Frankfurt am Mein, Munchen, Stuttgart şi Augsburg.

Primul spectacol cu care Teatrul Ararat s-a făcut cunoscut este comedia „Gunoierul”, de Mimi Cornel Brănescu, regizat de Claudiu Pintican. Reuşind să provoace hohote de râs atât în cazul spectatorilor neiniţiaţi într-ale teatrului, cât şi în cel al cunoscătorilor, „Gunoierul” porneşte de la ideea că viaţa noastră, în toate amănuntele ei intime, poate fi dezvăluită cercetând cu atenţie resturile pe care noi le aruncăm, cu inocenţă, zi de zi, la gunoi. Un alt spectacol al Teatrului Ararat, care a avut premiera cu prilejul comemorării a 120 de ani de la stingerea poetului Mihai Eminescu, este intitulat „Pe mine mie… redă-mă” şi cuprinde versuri din peste 40 de poezii eminesciene, structurate pe un scenariu scris de Claudiu Pintican, şi îmbogăţite cu o coloană sonoră originală semnată de Călin Ionce. Cu aceste spectacole, Teatrul Ararat susţine, în medie, patru reprezentaţii pe lună – o adevărată realizare pentru un teatru independent.

Suport clienti zilnic 7:30 - 20:00

0757605570 baiamare@maidulce.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!